Telemunca în contextul COVID-19

Articol apărut integral în revista Unica, iulie 2020)

  1. Ce presupune dpdv psihologic, să muți lucrul dintr-un birou tradițional, acasă?
  2. La ce ar trebui să fie atenți angajații care lucrează de acasă?
  3. Ce le lipsește cel mai mult, după euforia aparentei libertăți a programului (majoritatea s-au plâns că muncesc mai mult)?

Fie că vorbim despre carantină, izolare, birouri online, sau un posibil model despre viitorul urban, companiile încearcă să găsească soluții pentru a adapta munca de la birou, la munca de acasă .

Modelul policentric de dezvoltare urbană este pe agenda multor primari ai orașelor moderne la momentul actual. Dezvoltarea tehnologiei permite acum adaptarea mai multor categorii de profesii la lucrul în mediul de acasă. Conform Națiunilor Unite mai mult de două miliarde de oameni trăiesc în orașe; iar estimările arată că procentul va ajunge la 68% din populația globală până în 2050.

Față de ceea ce presupunea mersul la birou acum 10-20 de ani și chiar acum câteva luni, ceea ce se întâmplă în prezent este neașteptat, iar deciziile legate de transformare a domiciliului într-un spațiu de lucru, are avantaje dar și dezavantaje, ascunse poate la prima vedere.

Eram obișnuiți cu această pendulare zilnică între locuință și job, în care scriam istoria orașului petrecând multe ore pe drum, schimbând mijloace de transport, circulând cu metroul făcând parte din mulțimi de oameni, traversând intersecții mega-poluate sau fiind doar noi cu gândurile noastre, visând, având fantezii sau înfiripând relații reale.

Peste noapte însă, toată această rutină cotidiană este pe cale să dispară odată cu toate caracteristicile ei, aducându-ne în față cu o provocare pe care nu am mai trăit-o niciodată .

Drumul spre job și orașul așa cum îl știam pare să dispară, sau să se transforme în ceva necunoscut și distant, în timp ce spațiul de locuit, tot ceea ce în realitatea noastră interioară însemna “acasă”, a devenit dintr-o dată spațiul de școală online al copiilor, biroul părinților, locul unde se citesc emailuri și se rezolvă problemele ce țin de job, dar fiind și locul unde în continuare se doarme și se pregătește  masa sau se spală și se calcă hainele familiei.

Spațiul personal de acasă a devenit aglomerat și confuz. A fost  invadat de spațiul virtual și via internet s-a transformat în spațiu public. Fiecare familie a fost nevoită să-și găsească o strategie de adaptare la prezent, astfel încât să găsească o funcționalitate optimă a destinațiilor multiple pe care ce înseamnă acum “acasă” le aduce în realitatea psihologică a membrilor săi.

Tot ceea ce presupune siguranța, liniștea și confortul casei trebuie acum reconfigurat. Casa era reprezentată de mass-media prin imagini clasice pe care le știm cu toții: cu spații de relaxare, fotolii, dormitoare, spații de luat masa, bucătării spațioase în care copiii, părinții și bunicii stăteau la masă mâncând împreună.

De acum câteva luni, acasă s-a transformat pentru milioane de oameni în acel spațiu în care, a trăi în casa ta personală, însemnă a merge din dormitor câțiva pași până la jobul din living pe care îl deschizi odată cu laptopul.

Acasă a devenit o provocare pentru armonizarea orelor de muncă și coordonarea fluxului vieții  într-un spațiu adaptat acum nevoilor fiecărui membru al familiei – o sarcină foarte dificilă, deoarece fiecare trebuie să renunțe la o zonă de confort psihologic, poate la o zonă de intimitate și să încerce să găsească o strategie pentru armonizare.

O problemă care poate apărea în noul context al repartizării spațiului casei este discriminarea între importanța activităților fiecărui membru al familiei.

Atunci când spațiul nu permite, este posibil ca responsabilitățile jobului părinților să fie mai importante decât rutina zilnică a bunicilor din bucătăria casei, spațiul de gătit sa fie transformat în noul birou.. ca să creeze spațiu pentru lecțiile mutate online acum pentru copiii repartizați și ei conform vârstei și importanței examenelor pe care le au de dat.

Tendința este ca spațiul din casă care era înainte destinat activităților de relaxare, îngrijire personală, sport, este transformat și ocupat de biroul de la muncă.

Acest lucru determină creșterea nivelului de anxietate personală, deoarece este posibil ca dezordinea și ieșirea din cunoscut să fie percepute ca o intruziune, o amenințare la adresa securității personale, mai ales atunci când vorbim despre copiii familiei sau adolescenții care se află în faza de individualizare și de construire a propriei identități.

Deși există și apropierea care se întâmplă în spațiul casei atunci când jobul și școală sunt aduse acasă, este posibil ca relațiile interpersonale și maniera de comunicare între membri familiei să sufere modificări în funcție de timpul disponibil al acestora, nevoile personale, pauzele de la job și mai ales  inteligența emoțională ale membrilor familiei respective în contextul muncii de acasă.

Pot apărea relații conflictuale în  noile condițiile de aranjarea ale spațiului de locuit și lucrat  împreună. Este foarte importantă adaptabilitatea fiecărui membru al familiei, prioritizarea timpului familiei, reconfigurarea și planificarea programului. În neuropsihologie se vorbește de neuro-rigiditate și neuro-flexibilitate care se referă la gândirea “în interiorul și în afara cutiei”ceea ce presupune să găsim soluții astfel încât să avem o nouă perspectivă asupra realității, astfel încât să ne putem organiza mult mai eficient timpul și spațiul.

Deși pare că avem oportunități mult mai extinse, fiindcă eliminăm timpul petrecut cu drumul de la birou spre acasă, totuși timpul destinat comunicării și relațiilor cu colegii în mediul online de asemenea este diferit.

Tendința de a renunța la ținute elegante și accesorii – mai ales femeile – coafura și tipul de machiaj, pot reprezenta în aceste condiții ale lucrului de acasă aspecte și particularități care să influențeze aspectul fizic datorită comodității ce poate apărea din lipsa interacțiunii sociale. În timp, aceste tendințe pot duce la o depreciere a imaginii de sine.

Adaptabilitatea, aptitudinile și expectanțele membrilor familiei sunt influențate de hărțile interne ale membrilor familiei, construite din percepțiile lor asupra aceluiași spațiu comun în care ei trăiesc.

Percepția este cea care face diferența și dacă același spațiu și aceleași evenimente petrecute aici sunt percepute diferit, este posibil ca emoțiile lor care iau naștere din hărțile mentale și nu din realitatea obiectivă, să fie și ele diferite.

Trăsăturile și caracteristicile personale pot genera presiune psihică și conflicte. Pot antrena competiția și trezi sentimentul valorii.

Biroul de acasă poate scădea gradul de conștiinciozitate prin lipsa contactului direct cu autoritatea, și normele specifice interacțiunii live. Mediul online modifică perspectiva și pune cumva distanță între angajat și angajator. În contextul psihologic al lucratului de acasă, angajatul are o mult mai mare libertate de a-și organiza timpul și de a păstra disciplina personală, care nu întotdeauna este cea dorită, deoarece pot apărea întârzieri, absențe, sau încălcarea regulilor existente de la biroul din oraș, deoarece lipsește coeziunea de grup, interacțiunea cu colegii, precum și capacitatea de supervizare specifică lucrului la birou, când cei care lucrează acasă devin mult mai independenți.

Performanța individuală profesională este o problemă veche cu care organizarea psihologiei muncii se confruntă demult, însă studiul comportamentului de muncă online este mai greu de măsurat din punct de vedere obiectiv.

Productivitatea sau eficiența pot fi influențate de  întreruperile de interacțiunile specifice relațiilor de cuplu sau familie, iar atenția distrasă de zgomotul, prezența copiilor în camera din casă transformată în birou, sau  de apariția problemelor și nevoilor specifice celorlalți membri ai familiei care nu țin cont că mama sau tata sunt în timpul serviciului, deși sunt prezenți acasă.

Toate aceste distrageri pot scădea calitatea muncii, capacitatea fiecărui adult care lucrează acasă capacitatea  de a gestiona propria condiție de mediu, și mai ales intimitatea necesară ducerii la bun sfârșit a sarcinilor de serviciu.

Rutina, ritmul muncii și toate aceste noi modificări sunt provocări care produc consecințe psiho-fiziologice în managementul spațiului și timpului personal.

Acum, evaluarea alternativelor și luarea deciziilor sunt sarcini care influențează stilul de muncă atunci când stăm acasă, crește atenția la detalii care poate fi mai ușor distrasă de condițiile de mediu familial.

De aceea avem nevoie de o mai mare adaptabilitate și flexibilitate, ceea ce poate să crească gradul de stres și anxietate. Așa se explică de ce atunci când lucrăm acasă pare că suntem mai obosiți decât atunci când mergem la birou și petrecem câteva ore în trafic.

Distanțarea socială pentru persoanele comunicative, cât și pentru cele care au nevoie de un suport al grupului din care fac parte, are un impact emoțional deosebit – mai ales pentru cei tineri – și poate fi un element negativ.

Nevoia de interacțiune socială, de a petrece timp la o cafea cu colegii de birou, presupune satisfacerea unei nevoi emoționale fundamentale și anume apartenența la un grup social. Deși mediu familial de acasă ne poate împlini nevoia de siguranță, avem nevoie de interacțiune cu alți oameni care au aceleași preocupări profesionale ca noi, aceeași profesie deci cu care împărtășim aceleași pasiuni și preocupări.

Dacă percepem lipsa acestor interacțiuni în cazul muncii de acasă, atunci scade nivelul de endorfine și dopamină, hormoni activați atunci simțim liniște, confort și plăcere, iar locul lor este luat de producția de cortizol care ne produce anxietate și senzația de oboseală și epuizare.

Pentru a preîntâmpina toate aceste capcane psihologice ale aducerii biroului acasă, avem nevoie să le conștientizăm, apoi să analizăm și să împărțim eficient spațiul de care casa dispune, să comunicăm eficient cu membri familiei, ca să le cunoaștem nevoile personale și apoi să învățăm să gestionăm timpul astfel încât să armonizam timpul dedicat serviciului cu timpul personal și timpul dedicat familiei.

Flexibilitatea mentală, adaptabilitatea, inteligența emoțională și empatia sunt calitățile pe care ar fi bine să le punem în acțiune.

 

 

Vrei să devii psihoterapeut sau te interesează dezvoltarea ta personală? 
Înscrieri pentru anul universitar 2020 – 2021 au început. Click aici pentru a afla mai multe detalii.

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *