Taberele de specializare fac parte din programul de formare și sunt creditate corespunzător.
Vă puteți înscrie la oricare dintre ele și puteți participa în măsura în care vă doriți acest lucru.
Numărul de locuri este limitat și se ocupă odată cu înscrierea și achitarea avansului sau a taxei complete aferente evenimentului respectiv, până la completarea numărului de locuri.
Pentru cei care își doresc să experimenteze ce înseamnă o Tabără de psihoterapie integrativă, echipa de organizare ARPI vă invită să parcurgem împreună următoarele Evenimente Integrative din anul 2022.
Aceasta forma de terapie, implică o dinamică de grup specifică și o interacțiune a participanților si in alte cadre de lucru, decât cele cu care suntem obișnuiți in formare.
Taberele vor avea un program rezidențial (locuit și lucrat împreună).
Programul de lucru este specific taberelor rezidențiale.
- Perioada: 20-24 Iulie 2022
- Tema taberei este: Psihoterapia traumei și lucrul cu corpul
- Formator: dr. Coralina Chiriac
- Locatie: la munte
Pe scurt, vom lucra, procesarea cognitivă și integrarea emoțională a evenimentelor de viață, cu impact negativ asupra persoanei: separări, despărțiri și divorțuri traumatizante, burn-out profesional, neglijență emoțională și abandon psihologic sau fizic, violență familială, doliu patologic, intervenții medicale sau accidente, agresiuni sau abuzuri fizice și psihologice etc.
Psihoterapia traumei este indicată în tratamentul sindromulului tulburării de stres post-traumatic (PTSD) sau ”stresul post-traumatic”, adică reacția psihologică întârziată, cu impact puternic, care poate fi declanșată de trăirea unor evenimente cu amprentă traumatizantă din punct de vedere fizic, sexual, psihic sau moral.
Vom aborda cazurile pe care le aveți în lucru, inclusiv din perspectiva Neurostiintei, astfel încât să gășiți metode noi și eficiente pentru a va ajută clienții cu traume sau PTSD.
- Perioada: 29 august – 02 septembrie 2022
- Tema taberei este: Cuplu și psihosexualitate. Metode și tehnici de lucru utilizate în psihoterapie integrative
- Formator: dr. Gina Chiriac
- Locatie: la mare
În cele 5 zile de tabără, doamna dr. Chiriac va lucra intens și practic cadre terapeutice care aduc transformări profunde participanților și totodată instrumente valoroase pe care să le folosiți în cabinet cu pacienții voștri.
Mai mult decât atât, pentru că de obicei sunt peste 50 participanți în tabără, în general au o dinamică interesantă și diferită și în felul acesta puteți avea un model despre cum se poate lucra cu grupurile în organizații.
Iată mai jos temele pe care veți lucra în tabără:
- gestionarea conflictelor în cuplu
- exprimarea nevoilor personale și negocierea lor în cuplu
- tipare de atașament ale partenerilor și cuplu și influența lor – dinamica vieții sexuale
- identificarea și aducerea la nivel conștient a credințelor moștenire de la părinți și societate cu privire viața sexuală.
- tehnici de îmbunătățire a vieții sexuale ale cuplului din care faceți parte
- influența metodelor tantrice și taoiste în cultura contemporană europeană și influența lor în sistemul de credințe personal și al pacienților noștri- abordare comparativă
- cum sa ne simțim confortabil ca psihoterapeuți și cum abordăm problemele sexuale în cabinetul de psihoterapie atunci când avem un client cu astfel de probleme
- lucrul cu transferul și contra transferul în aceste cazuri
- tratamentul psihoterapeutic al pacienților care au avut o traumă și au probleme sexuale
- aplicații ale hipnozei eriksoniene, tehnici de relaxare, tehnici de respirație și dinamizare, tehnici de somato-terapie.
- elemente de neuroștiință în terapia de cuplu
Mai jos, regăsiți câteva testimoniale ale colegilor voștri de la tabăra de anul trecut astfel încât să aveți o imagine mai clară asupra rezultatelor pe care le obțin cursanții în urma participării:
“Mulțumesc cu toată recunoștința pe care o pot simți în acest moment al vieții mele! Mulțumesc pt iubirea,susținerea,continerea, bunătatea și bucuria pe care le am primit! Mulțumesc Gina pt ca exiști,pt ca îmi ghidezi pașii pe drumul transformării. Am murit cu frica, grijile,neputință,deznădejdea și am renăscut în iubire,în frumos,în abundenta.Sunt extraordinar de fericita fiindcă am o familie asa de mare și minunată, alături de care mi am dat voie sa fiu și mi am dat voie sa simt.Vă iubesc și vă prețuiesc!
Mirela”
“Ma bucur c-am facut alegerea de a participa la această tabără, am trecut prin foarte multe emoții, de bucurie, de tristețe, de furie, de fericire, am râs, am plâns în meditație, m-am conectat la amintirile mele timpurii, am trecut prin valuri de lumină și strălucire și mi-am întâlnit frumosul suflet în meditație!
Sunt foarte recunoscătoare Ginei și grupului că m-au primit și acceptat asa cum sunt, i-am simțit alături de mine și-am avut încredere să mă deschid și să mă expun în fața lor, în toată goliciunea mea!
A fost o experiență cu o mare încărcătură emoțională, am descoperit ce înseamnă o atingere terapeutică în cadrele de lucru, am identificat tonele de credințe limitative după care îmi conduc viața, custile din viața mea și cel mai important, crucea pe care o țin la gât, simbol al legâturii mele cu trecutul, cu cunoscutul, cu comfortul la care nu vreau să renunț dar ca gest de renaștere în noua mea viață, o voi da jos și o voi pune deoparte!!
Mulțumesc Gina și grupului ARPI!!
Carmen”
“Sunt recunoscătoare pentru această tabără, pentru energia acestui grup, pentru fiecare dintre voi, pentru mine că mi-am permis să simt, chiar dacă au fost unele momente dureroase (din ele am ieșit mai puternică în vulnerabilitatea mea) și sunt recunoscătoare GINEI ( Gina, te iubesc.) M-am reconectat cu cadrul de siguranță în cadrul ARPI după o perioadă de „umblat” prin lume și mă simt ca un adult care are viața lui, alte experiențe, însă, la reîntoarcerea în sânul familiei găsește IUBIRE, ACCEPTARE și SUPORTUL necesar să fie un om mai bun. Am simțit tristețe, durere, frica, furie, nevoia de validare, acceptare și de a fi vazută, iar la final toate acestea au fost îmbrăcate și dizolvate de bucurie și iubire. Simt multă recunoștință!
Vă mulțumesc! Elena, din familia ARPI!”
- Perioada: 31 octombrie – 4 noiembrie
- Tema taberei este: Călătoria Eroulului – umbră și arhetipuri. Rescrierea poveștii personale și lucrul cu miticul în psihoterapie.
- Formator: dr. Coralina Chiriac
- Locatie: la munte
În această tabără vom merge adânc în interiorul nostru, că să ne redescoperim puterea și să ne asumăm cine anume suntem, în toată complexitatea personalității noastre, fără să mai trebuiască să ne scuzăm sau să ne prefacem că suntem invizibili sau inexistenți.
Vom explora împreună experiențial, prin tehnici integrative de intervenție, cum generăm miticul în practică noastră, poveștile pe care le spunem, și arhetipurile pe care le exprimăm din viață noastră.
Caltoria eroului este o teorie dezvoltată de Joseph Campell și se centrează pe călătoria inițiatică pe care fiecare dintre noi o facem, asemănătoare cu cea mitologică, și care urmărește viață eroului care pleacă din lumea cunoscută, trece prin încercări și obstacole, ajunge la revelații și obține ‘elixirul vieții’ pentru a se întoarce acasă cu acesta și pentru a îmbunătăți viață să și a semenilor săi.
Arhetipurile sunt manifestări care provin din subconștientului colectiv și pe care le întrupăm. Conceptul arhetipurilor a fost formulat prima oară de Carl Gustav Jung. El a descoperit că oamenii au „o predispoziţie psihică preconştientă care face că un om să reacţioneze într-un anumit fel”.
Umbră este partea inacceptabilă din noi înșine. Reprezintă ansamblul acelor părți din noi pe care le condamnăm, le negăm, le evaluăm că fiind inferioare și le trimitem în inconștient. Este creată din toate acele aspecte personale pe care nu le iubim, de care ne este rușine sau teamă, din tendințe sau gânduri care ni se par de neacceptat, sau pentru care ne simțim vinovați. În ea se găsesc toate acele aspecte psihologice ale ființei noastre, inclusiv cele luminoase, pe care le ascundem de ceilalți și de noi însine.
- Perioada: 28 noiembrie – 02 decembrie 2022
- Tema taberei este: Transformarea vieții și a scenariului de viață, neuroștiința în psihoterapia integrativă. Tehnici și metode de intervenție specifice.
- Formator: dr. Gina Chiriac
- Locatie: la munte
Vom lucra pe:
- Aplicații ale tehnicilor de psihoterapie integrativă, diagnosticul modern folosind brainmapul, neurofeedback-ul.
- Tehnici de lucru pentru a elimina anxietatea viitorului
- Tehnici de identificare și gestionare a stresului în perioada pandemică.
- Aplicații practice de psihoterapie integrativă folosind dimensiunea relațională integrativă pe orizontală și verticală pentru schimbarea scenariului de viață
- Călătorie pe linia timpului
Înscrierile pentru oricare dintre aceste tabere încep imediat și pot participa cursanții și absolvenții ARPI din toată țară. Se acordă credite ARPI tuturor cursanților.
Costul unei tabere de specializare este de 250 euro și are 60 de credite ARPI.
În cazul în care doriți să va înscrieți la una dintre aceste tabere va rugăm să ne scrieți la adresa înscrieri@psihoterapieintegrativa.ro tabăra la care vă doriți să participați.