Doctor în Psihologie

Dr. Ioan Andronic

Profesor doctor conferentiar la Disciplinele: Psihologie Medicală. Ştiinţele Comportamentului, Psihologie-Nursing, Sociologie medicală, Cu o activitate predominant practică (psiholog practician in Laboratorul de Sanatate sau profesor la Universitatea din Craiova si U.M.F Craiova) avand contribuţii cu caracter de cercetare. Pe toată durata activităţii dansului de până acum, a participat cu lucrări ştiinţifice axate în principal pe problematica dezvoltării, pe cea a comportamentului şi evident pe cea psihopatologică, la simpozioane de comunicări ştiinţifice, conferinţe şi congrese; si este autorul a numeroase carti.A efectuat activitate de expertiză psihologică în cadrul comisiilor de expertiză psihiatrică ce se ţin săptămânal la Institutul de Medicină Legală Craiova si ca lector asociat, a sustinut cursuri de Psihologie Generală, Psihologie Şcolară, Psihologia dezvoltării umane, Introducere în teoria şi practica psihoterapiei şi consilierii, la Universitatea din Craiova.
Conf. Univ. Dr la Catedra Nr 12: Psihiatrie, Neurologie, Neurochirurgie, Psihologie medicală, Ştiinţele comportamentului, Sociologie medicală, Oftalmologie, Medicină Legală, poziţia 3, Disciplinele: Psihologie medicală, Ştiinţele comportamentului, Psihologie-Nursing, Sociologie medicală

Doctor în Psihologie la Universitatea din Bucureşti, titlu obţinut la data de 17 dec. 1999

Cu o activitate predominant practică (psiholog practician sau profesor) Domnul prof. Dr.Ioan Andronic a avut unele contribuţii cu caracter de cercetare, participand cu lucrări ştiinţifice axate în principal pe problematica dezvoltării, pe cea a comportamentului şi evident pe cea psihopatologică, la simpozioane de comunicări ştiinţifice, conferinţe şi congrese; si publicand numeroase cărţi.