Cu relația de cuplu în tabăra de psihoterapie

Ai căutat vreodată un apartament de luat în chirie? Eu am trăit recent experiența asta și după o grămadă de timp petrecut prospectând, comparând avantaje și dezavantaje, evaluând potențialul a zeci de variante disponibile, m-am hotărât. Recunosc, doar la cele disponibile m-am uitat, în imobiliare nu-i ca-n iubire, nu ai acces la cele luate deja. După ce m-am decis a urmat partea aceea de așteptare în care abia îmi țineam nerăbdarea în frâu și mă rugam în gând mergând pe stradă să fiu eu cea aleasă, cea mai norocoasă dintre chiriașe… Soarta a ținut cu mine și cu intenția mea și după două zile eram acolo, doar eu și apartamentul meu spectaculos, atât de fericită să-l văd în cele mai mici detalii încât îmi venea să plâng de fericire. Asta nu a durat mult, bineînțeles și curând am început să observ micile pete de pe pereți, ușa care nu se închide perfect, arbuștii plini de omizi din fața geamului și mirosul de gaz din bucătărie…

Bine, bine… te aud bombănind și întrebându-te ce legătură are apartamentul meu cu relația de cuplu?! Ca să iți răspund la întrebare, te invit să citești din nou paragraful de mai sus și să observi cum fiecare pas de acolo îl facem și într-o relație de cuplu. Căutăm, alegem, ne lăsăm aleși și apoi intrăm într-o relație plini de speranță, cu ochi, buze, piele și inimă doar pentru celălalt. Apoi, subit și neașteptat, vălul de pe ochi cade și persoana din fața noastră redevine om, cu defecte, frici, traume și tot atâtea mecanisme de apărare și credințe limitative câte avem și noi. Atunci, ne dăm un pas în spate plângând încă idealul pierdut și rămânem pe loc încercând să decidem cum să acționăm mai departe: rămânem în relație sau începem din nou căutările?

Gina ChiriacAşa cum ai intuit deja, exact despre asta a fost vorba în tabăra de psihoterapie integrativă dedicată cuplului, la care am participat săptămâna trecută: iubire, dorință, speranță, frici, pete decolorate, omizi și gaz sub presiune în fiecare dintre noi, împletite strâns și numite simplu, relație. Asta am trăit, simțit și vorbit timp de cinci zile împreună cu doamna Gina Chiriac, formatorul nostru și colegii mei psihoterapeuți, susținuți și inspirați de puterea vindecătoare a mării.

Te văd acum zâmbind amintirii începutului relației tale de cuplu: priviri care-ți trimiteau fiori în corp, atingeri în treacăt, orele care zburau pe lângă voi ca și cum ați fi fost unicii oameni din lume, gândurile care ajungeau ca prin magie să fie doar despre ea sau despre el… Apoi, tot atât de firesc, singularul a dispărut din viața ta și a apărut dulcele “noi”. Poate încă ești aici, în faza asta, sau, poate că ai trecut deja mai departe spre diferențiere. Poate ai renunțat și ai început din nou căutările. Oricum și oriunde ai fi acum în viața și în relația ta, află că e în regulă și știind asta deja ai început să ne urmezi pașii în tabăra de dezvoltare personală și profesională de la malul mării.

Aşa am început și noi să învățăm despre cuplu, conștientizând etapele parcurse într-o relație, caracteristicile, trăirile și nevoile specifice. Am aflat ce îi îndeamnă pe el și pe ea să vină în cabinet, ce așteaptă ei de la psihoterapeut, care e rolul psihoterapeutului, cine e clientul psihoterapiei, cum arată o relație în armonie și ce metode și tehnici putem folosi în cabinet ca să ajungem acolo.

Ca și tine, zâmbesc și eu acum mulțumită de alegerea mea dar tot nu-mi vine să ies afară să dau ochii cu omizile. Îmi imaginez cum arbustul acela falnic, odată verde și plin de viață a ajuns ofilit, încorsetat în pânzele dese țesute de omizi. Mă întreb cum se simte și mă întreb dacă reușește să-l vadă pe arbustul din fața lui. Îl vede oare cum încearcă să-și poarte omizile străduindu-se să pară bine? Mă gândesc cum și noi, ca și ei, am venit pe lume verzi, curați, deschiși spre celălalt și cum în timp am început să ne contaminăm cu credințe limitative de la mama, tata, bunicul; cum le purtăm în noi încercând să părem puternici, încă vii. Sunt sigură că știi care sunt omizile tale, poate rude cu “Nu există relație perfectă”, “Căsnicia înseamnă suferință”, “A te căsători înseamnă a-ți pune lațul sau game over” și pânza cu omizi continuă în diversitatea ei nesănătoasă.

Acum, vă invit să facem un scurt exercițiu de imaginație, să luăm locul celor doi arbuști și să ne privim unul pe celălalt. Să încercăm să ajungem după propria perdea infestată cu omizi și dincolo de perdeaua celuilalt. Credeți că e posibil să ne vedem cu adevărat de acolo? Nu știu cum arată experiența voastră dar pot să vă spun că eu am trăit eliberarea din pânzele lipicioase în fiecare oră petrecută cu Gina și colegii mei, în tabără. Vă spun și că dezinsecția a fost bio, blândă, atentă la nevoile noastre iar ritmul și structura ei perfect acordată, în iubire și prin iubire.

Văd acum sprânceana ta ridicată și-mi imaginez că pui la îndoială faptul că totul se poate întâmpla atât de simplu și de ușor, mai ales atunci când vine vorba despre relația dintre două persoane. O poți lăsa jos, ai dreptate. Nu e deloc simplu și nu vine nicidecum natural să ieși sigur de după pânze, mai ales că ele au darul de a ne aduce unul în fața celuilalt în poziții defensive sau de atac, făcându-ne adversari. Mai mult decât atât, traumele noastre pot ieși la suprafață exact ca și particulele de gaz din bucătăria mea, insinuant, pe nesimțite. Ei bine, atunci când se întâmplă asta pânza din fața ochilor devine complet mată și nu mai putem să vedem absolut nimic, copleșiți în durerea noastră. Dar, nici asta nu a fost o problemă, cadrele de lucru din timpul taberei ne-au arătat drumul afară din conflict oricât de mare și de urât ar fi el, cu ajutorul inteligenței emoționale. Pe lângă hartă, am primit și explicația mijloacelor științifice cu care putem gestiona focul deschis, atât acasă cu partenerul cât și în cabinet, cu clienții.

Fără a mai fi o noutate, amintesc că interacțiunile din cadrul grupului ne-au îmbogățit cu sensuri, ne-au oferit acceptare, susținere, iubire și vindecare. Am lucrat împreună cu asociații libere, simboluri, vise; ne-am întors în noi cu iubire și apoi către străbuni și către cei care o să vină, dăruind și primind iertare și vindecare. Am dat frâu liber părții creative lăsând adâncul să se manifeste prin desene și colaje și am învățat să ne ajustăm lentilele pentru a vedea adevărul. Am râs, am dansat și am fost serioși împreună pe scena vieții întruchipând arhetipurile care zbierau dinăuntrul nostru “Trăiește-mă!”, “Lasă-mă să ies și să-ți întregesc viața!”. Le-am adus la lumină în iubire, respect și acceptare.

Şi după toate aceste momente în care am trăit cu marea-n ochi, urechi, nări și suflet, susținuți de un covor psihoterapeutic multicolor și moale, împletit cu elemente gestalt, hipnoză eriksoniană, terapie prin artă și multe altele, am ieșit de acolo psihoterapeuți zâmbitori, cu mânecile suflecate și tolba plină de tehnici de folosit în cabinet, gata să susținem și să aducem vindecare în orice relație.

Poza de final ne-a adus intre doi măslini, ca o confirmare parcă a sacrului dintr-o relație și, dacă te străduiai puțin, puteai să-l auzi pe Ovidius, poetul roman exilat la Tomis (Constanța), șoptindu-ne că “Cel mai bun leac al sufletului este cel care rupe o dată pentru totdeauna toate lanțurile dureroase care-l strâng”. Autentic zâmbeam cu toții-n poză, mai ușori în noi și în relațiile noastre, alături de Gina, mulțumită să știe că prin ea și cu ajutorul ei am venit la mare plini de omizi și-n lanțuri și plecăm acum în viețile noastre și în cabinet curați, liberi și plini de iubire.

Autor articol: Ema Marcu, cursant ARPI, grupul Sibiu

 

Îți dorești să devii psihoterapeut? Vino alături de noi în ARPI și  te vom sprijini ca să faci pașii necesari. Află mai multe chiar azi.

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.