Dragi olteni,

Asociația Română de Psihoterapie Integrativă organizează în această toamnă cursuri de formare în orașul Craiova. Pentru a veni în întâmpinarea celor interesați de formarea în psihoterapie integrativă și pentru a vă familiariza cu abordarea integrativă din punct de vedere terapeutic, am sintetizat prinicipalele trăsături ale acestui tip de psihoterapie.craiova - ARPI

Ce este psihoterapia integrativă?

Psihoterapia integrativă oferă o viziune nouă, amplă despre tratamentul psihoterapeutic. Plecând de la viziunea sistemică a ființei umane, de la conceptul corp-minte-spirit, prin abordarea integrativa se obține o înțelegere unitara a complexității ființei umane, în ansamblul funcționalității manifestărilor sale, permițând evaluarea și tratamentul unitar al pacientului pe fiecare din palierele sale, păstrând viziunea întregului, respectând unicitatea persoanei în contextul universal.

Concepția sistemica a școlii noastre de psihoterapie

Concepția sistemica a școlii noastre de psihoterapie este constituita pe bazele teoretice în științele umane, teoria este integrata cu practica și se centrează pe abordarea persoanei la nivel psihologic, cognitiv, emoțional, psihosomatic, spiritual, în contextul spațiului socio-politic, ținând cont de specificitatea națională a României și contextul european.

Doctrina centrala a psihoterapiei integrative, deși recunoaște importanta unei abordări de prim plan specifice, plasează totuși în centrul priorităților acele elemente care sunt comune tuturor psihoterapiilor, în special relația psihoterapeutica în toate dimensiunile ei.

Scopul este acela de a facilita integrarea astfel încât calitățile persoanei, care exista și funcționează în spațiul intra-psihic, interpersonal și socio-politic sunt maximizate, ținând cont de limitele fiecărui individ și condițiile exterioare.

De ce să alegi formarea în psihoterapie intergativă ARPI?

1. Concepția holistică

În cadrul ARPI, teoria este integrată cu practica și se centrează pe abordarea persoanei la nivel psihologic, cognitiv, emoțional, psihosomatic, spiritual, în contextul spațiului socio-politic, ținând cont de specificitatea națională a României și contextul european.

2. Fexibilitatea abordării

Psihoterapia integrativă promovează flexibilitatea abordării, bazele epistemologice sprijină non-linearismul și multi-cauzalitatea domeniului teoriei și subscrie la menținerea standardelor de excelență în serviciile pentru clienți, în training și supervizare. Astfel, când psihoterapeuții integrativi creează diferite strategii, tehnici și construcții pentru rezolvarea diverselor situații, acest proces nu se face hazardat, ci într-o maniera bazata pe intuiția clinică și o cunoaștere solidă și clară a problemelor existente și a soluțiilor necesare.

3. Abordarea unificată a metodelor integrative

Psihoterapia integrativă dezvolta o combinație conceptuală, principială, teoretică între mai multe abordări specifice sau care reprezinta un model de integrare ca atare.
Psihoterapia integrativa îmbrățișează în primul rând o atitudine particulara în ceea ce privește practica psihoterapiei, afirmând importanta unei abordări unificate a metodelor în tratamentul persoanelor. Un aspect important este răspunsul adecvat și eficient la necesitățile persoanei:

  • psihologice
  • cognitiv-comportamentale
  • emoționale
  • psihosomatice
  • spirituale

Într-o analiza finala, psihoterapia integrativă pune în prim plan abordările particulare și combinate în tratarea diverselor probleme, și, de asemenea, plasează o prioritate asupra acelor factori comuni tuturor genurilor de psihoterapie.

Pe de altă parte, pune un accent deosebit pe o atitudine de respect, bunătate, onestitate și egalitate cu privire la personalitatea clientului, într-o maniera care sa afirme integritatea și umanitatea celuilalt dar și a sieși.

4. Relația terapeutică reciprocă, dar nu simetrică

O relație terapeutica construită pe baza de reciprocitate nu implică neapărat egalitate a influentei sau similitudine a contribuției. Reciprocitatea nu implica o dispariție a rolului terapeutic sau sarcinilor din partea terapeutului, ci este mai degrabă o conștientizare a faptului ca doua persoane nu pot fi într-o întâlnire unul cu celalalt fără a avea impact sau a fi influențat de către celalalt. (Maroda, 1991).

Accentuam importanta pacientului ca arhitect al schimbării în aceeași măsura în care salutam și recunoaștem calitatea contribuției terapeutului la relație. Procesul terapeutic este văzut ca un efort comun și fiecare relație terapeutica este unica prin calitățile sale diadice. Relația terapeutica se desfășoară întotdeauna într-un anumit context social, politic, istoric și spiritual care va influenta natura interacțiunii pacient-terapeut.

Noi, așadar, punem accentul pe contextul mai larg în care se desfășoară diada terapeutica, în toată complexitatea și dimensiunile ei multiple. Aceasta abordare se concentrează pe întâlnirea terapeutica ca nucleu al procesului terapeutic si ca mediu sau container al schimbării într-un domeniu în perpetua schimbare. În acest proces acorda meritul cuvenit creativității în tehnica și strategie, asa cum reies acestea din contextul relațional și facilitează organic procesul terapeutic.

Accentul pe construcția comună a relației înseamna ca susținem o viziune „dubla” a procesului terapeutic, în care ambii participanți sunt priviți ca membri ai unei relații reciproce, un dans inteligent al empatiei cu interacțiuni și influente reciproce.

5. Cadrul spațio-temporal
Cadrul spațio-temporal al relației terapeutice configurează atât conștientul, cât mai ales inconștientul celor doi protagoniști ai actului terapeutic, având o influenta majora în alegerea strategiilor si, mai ales, adaptarea acestora la contextul particular unic al fiecărei terapii, urmărindu-se prin aceasta armonizarea abordării terapeutice la spațiul cultural specific, geopolitic si ecologic.

Cadrul de timp, perioada istorica în care se desfășoară procesul psihoterapeutic, precum și amprenta unei orânduiri în relațiile trans-generaționale fixează tiparele relaționale specifice în procesul interacțiunii psihoterapeutice.

O coordonata esențială în dinamica relațională din cabinetul de terapie, în procesul prin care atât terapeutul cât și pacientul își scriu scenariul vieții, cât și în modelarea sistemului de credințe proprii, în relația sinelui cu sine, o constituie implementarea descoperirilor științifice din domeniul fizicii cuantice, ale biologiei și ale geneticii și asamblarea lor la sistemul de credințe existent la un moment dat. Acest fapt determina transmutarea potențialului uman implicat în relație, atât al terapeutului cât și al pacientului pe un palier superior, generând noi sensuri despre mecanismele evoluției și permițând o abordare ce favorizează ajustarea sistemului de credințe la noua realitate a contextului.

6. Practica realizării sinelui

O tema cheie în abordarea integrării este concentrarea pe dezvoltarea sinelui, deoarece armonia lăuntrica alimentează puterea exterioara.
În procesul dezvoltării conceptului deschis de „sine-în-relație”, vom explora sase domenii diferite legate de sine:

Domeniul biologic: relația sinelui cu corpul. Acesta se referă la relația pe care Eu o am cu propriul meu corp. Aici exploram experiența de sine a unei persoane ca ființă vie; modul în care persoana îsi „însuflețește” propriul corp și relația pe care o are cu sinele trupesc.

Domeniul intra-psihic: relația sinelui cu sinele. Acesta se referă la lumea interioara a experiențelor unei persoane, inclusiv dialogurile între diferitele parți ale sinelui si cum acestea se constituie si se dezvolta cu timpul. Cautam moduri de înțelegere a naturii si funcționării cadrului de referință al unei persoane care formează baza experienței sinelui-în-lume.

Domeniul interpersonal: relația sinelui cu ceilalți. Aici vom urmări domeniul relațiilor interpersonale și modul în care negociem legătura noastră cu cei din jur. Vom cerceta importanta procesului de atașare si calitatea relațiilor inter-subiective timpurii reciproce si interactive ce creează modelul relaționării ulterioare si al nevoilor personale în cursul vieții.

Domeniul intercultural si contextual privește relația dintre sine si context, urmărind integrarea experienței sinelui în context. Vom studia influentele sociale, politice, istorice, economice, culturale si organizaționale asupra dezvoltării simțului de sine.

Domeniul ecologic: relația sinelui cu mediul înconjurător si natura. Aici vom studia relația persoanei cu mediul sau natural si modul în care sensibilitatea sa (ori lipsa acesteia) poate influenta existenta ei în lume.

Domeniul transcendental: relația sinelui cu lumea transpersonala si spirituala. Aici avem în vedere maniera în care omul cauta sa dea un sens mai larg existentei sale si modul în care acesta poate fi dobândit prin dezvoltarea sinelui spiritual al persoanei”.
În formările noastre, este de datoria noastră sa stimulam dialogul dincolo de diferențe prin respectarea individualității, a sistemelor de credințe si convingeri și a gândirii.

Vă așteptăm cu bucurie în câmpul profesional al acestui teritoriu frumos și provocator de vindecare a vieților!