• Numele meu este Carmen-Cristina Neacșu. Am 45 de ani și de 15 ani sunt pictor.

    Psihoterapia a adus în viața mea multă claritate. Lucrările pictate de mine astăzi sunt mult mai vii, mai încărcate de lumină și de sufletul meu.

    Ca și cursant, în cadrul școlii de formare în psihoterapie, m-am simțit cum nu m-am simțit în nicio altă școală pe care am absolvit-o. Pentru prima dată, am aflat cum e să nu mai fii un obiect care umpli spațiul unui scaun de învățăcel și cum e să fii tratat ca om, cu respect, prețuit și pus în valoare.

    Gina Chiriac a reușit să rescrie în mintea mea definiții noi pentru cuvinte cum ar: școală, profesor, om... Lucrurile pe care le-am învățat de ea le-am învățat mult mai mult din experiență lui a face, decât din teorii sterile. Dar cel mai mult a contat pentru mine relația pe care a dezvoltat-o cu mine, consistența ei afectivă, din care mi-am luat un reper foarte important pe care nu-l aveam.

    Cea mai mare realizare, ca urmare a faptului că am urmat aceasta școală de formare, este însăși viața mea și tot ce am reușit să aduc în ea, cunoscându-mă din ce în ce mai mult. Astfel îmi dau voie să mă manifest ca scriitor, ca poet, să cochetez cu designul vestimentar și ambiental, să permit corpului meu să se expime prin dans etc.

    Miza mea, în această viață, este să fiu fericită. Și nu aș fi reușit, dacă nu ar fi existat în viața mea un Om, Gina Chiriac, care sa mă primească în spațiul lui sufletesc, să îmi atingă rănile cu blândețe și ele să se transforme de resurse de înțelepciune și curaj...

    Intenționez ca anul viitor, să deschid un cabinet de psihologie, în care ceea sunt, să fie felul meu de a duce mai departe, tot ce a investit Gina Chiriac cu atâta dragoste, în mine.

    Carmen-Cristina Neacșu Pictor
  • Mă bucur că am avut șansa de a participa la această formare în psihoterapie integrativă. Pentru mine acest curs a reprezentat un pas uriaș înainte în dezvoltarea mea personală.

    Alături de Gina Chiriac, am conștientizat blocaje ce ma împiedicau în relația cu mine și în viață, știam că am nevoie de o schimbare radicală. Dar cum? În cadrul formării, în terapiile parcurse și cărțile ce au fost recomandate, mi-am înțeles conflictele interioare, am învățat să fac alte alegeri, m-am reinventat, chiar dacă nu a fost ușor. Poate te întrebi dacă citești aceste rânduri de ce ai nevoie de un terapeut?

    Pentru că problemele pe care le conștientizezi (sau nu) sunt rezultatul unor interacțiuni defectuoase. Ca să poți repara și conștientiza, ai nevoie de altcineva, pe care să-l poți admira (prin admirație poți învața multe). Ai nevoie de o personalitate caldă cu un bun echilibru între rațiune și emoție, în prezența căruia să simți că poți gândi și te poti simți pe tine cu toate vulnerabilitățile, fricile și defectele tale, care să-ți aducă capacitatea de a te automotiva, să știe să te redea pe tine tie însuți într-o versiune pe care să o poți iubi. Așa a fost pentru mine, a fost o perioadă frumoasă, uneori grea, am simțit provocare, uneori dusă la limită și totodată în deplină siguranță. Formarea, terapiile din cadrul formării, mi-au dat curajul să-mi schimb viața pe toate planurile -profesional, social și personal. Mulțumesc cu recunoștință pentru asta familiei ARPI.

    Dana Agapie
  • Cu emoție încerc să cuprind în câteva rânduri viața mea din ultimii doi ani….

    Întâlnirea cu Doamna Psihoterapeut Doctor Gina Chiriac a reprezentat începutul noii mele vieți, un nou scenariu de viață, plin de iubire autentică și recunoștință pentru minunile care le trăiesc zilnic, pentru experiențele transformatoare care îmi dau ocazia de a învăța o lecție, care m-au îndreptat spre viața mea de acum.

    Prin profesionalismul desăvârșit, energia, originalitatea, cunoștințele, dăruirea de care am avut șansa să beneficiez la modulele susținute de dumneaei, mi-a dat curajul de a împlini o veche pasiune de a mea, uitată într-un sertar al vieții, aceea de a deveni psihoterapeut.

    La cursurile susținute de dumneaei totul a fost altfel de cum știam până atunci, nu am întâlnit nimic din cursurile clasice în care stai și asculți profesorul, notezi ce consideri că este important, înveți, apoi dai examene și la final pleci cu speranța că te vei descurca cu un client… Fiecare modul cu dumneaei a reprezentat o imensitate de aplicații practice, de situații provocare în care descoperi că ai resurse nebănuite, că poți face lucruri care păreau imposibile până atunci, în care te vindeci, te transformi și iar o iei de la capăt, o continuă terapie individuală în care am dezbrăcat una câte una măștile care mă înveleau și m-am redescoperit pe mine, cea reală, cea autentică.

    Cursurile au fost interactive, pline de energie, de conștientizări dure, reale, am învățat în acești doi ani cât pentru o viața de om, poate… A fost provocator, a fost dureros, a fost minunat, a fost epuizant, a fost fascinant, dar după  tot acest travaliu m-am născut Eu, cea care am învățat să las trecutul în trecut, am luat din el doar experiențele, trăirile, emoțiile folositoare pentru noua mea viață, cea care am învățat și învăț să trăiesc  în prezent, în aici și acum, la cea mai mare intensitate.

    Cu Doamna Psihoterapeut Doctor Gina Chiriac am redescoperit că singura răspunzătoare de acțiunile mele sunt eu, ceea ce mi se întâmplă mi se datorează mie, de aceea am datoria supremă față de Mine să folosesc toată energia, toată puterea mea pentru a mă dezvolta, pentru a crește, toate cunoștințele pentru a deveni un psihoterapeut integrativ responsabil.

    Mulțumesc!

    Cătălina Bejenaru Psiholog, Bruxelles
  • Gina Chiriac este un reper pentru mine, în fiecare zi, cu fiecare client pe care îl am. Ceea ce valorizez foarte mult este capacitatea sau inteligența sa de a crea relația terapeutică.

    O experiență importantă a fost tabăra rezidențială la care am participat și acolo am înțeles de fapt măiestria unui terapeut care face ca totul să pară magic și simplu. Însă în spate stau ani de studiu și dedicare pentru această vocație, pe care eu acum o practic datorită felului în care ea o înnobilează. Acolo am înțeles că autoguvernarea mentală e puterea mea și tacticismul cu care a expus asta, a făcut mult mai facilă înțelegerea și aprofundarea. A pus în scena elementele intrapsihice într-un mod absolut inedit, care a redat clar universul lumii noastre interioare. Fiecare terapie la care eu am participat ca observator al muncii ei, a adus valoare evoluției mele ca terapeut și nu numai...

    Nu pot să îmi scot din minte elemente de teorie pe care le rulez mereu în minte și care îmi sunt de folos (doresc să devină automatisme), spre exemplu: atenția și prezența în contactul cu clientul, lucrul în sistemul lui de credințe, filtrele realității pe care fiecare le avem, folosind metafora ,,lentilelor". Am ajuns să o folosesc și eu, iar datorită felului în care Gina a transmis-o, am reușit să integrez, nu doar să înțeleg.

    Nu pot să nu aduc câteva sesiuni de imagerii dirijate, inducții hipnotice, care pentru mine au fost adevărate picturi pe lentila subconștientului meu.

    Un alt aspect pe care vreau să îl împărtasesc este referitor la modul în care m-a îndrumat și mi-a atras atenția la ce anume am de îmbunătățit și cum m-a încurajat să fac asta (studiu continuu, dezvoltare personală etc). Sfaturi  prețioase de care mă ajut și azi și îmi sunt de mare ajutor.

    Gina a avut un impact în viața mea la nivel de structură, începând de la planul personal până la cel profesional.

    Azi sunt un terapeut care stă în cabinet și atunci când nu are clienți, citește, când nu citește, reflectă la sine. M-a ajutat să conștientizez cât de important este să rămâi mereu curios și umil în fața fiecărei experiențe, atât terapeutice cât și personale.

    Fac supervizare și intervizare în fiecare săptămână, așa cum mi-a sugerat și simt că mă ajută enorm.

    Beatrice Levitschi Psihoterapeut
  • Vine un moment în viață când simți nevoia de o schimbare... La mine a venit la 38 de ani. Nu mă mai simțeam confortabil cu ceea ce făceam, parcă nu îmi găseam sensul în viață. Atunci, m-am decis să mă înscriu la facultatea de Psihologie și, în paralel, la formare în ARPI. În acest moment, consider că au fost cele mai bune decizii pe care le-am luat deceniul asta . La ARPI, bineînțeles că am cunoscut-o ca și formator, terapeut personal, îndrumător în această nouă lume, pe Gina Chiriac. Aflasem de dânsa de dinainte prin recomandările prietenilor pentru că atunci când începi să mergi pe tărâmul psihoterapiei integrative, auzi sigur numele Gina Chiriac! O recomandă experiența de viață și experiența în psihologie, faptul că are nenumărate formări și cursuri în domeniu psihoterapiei, făcute în afara țării. O recomandă foștii ei cursanți care acum deja lucrează ca psihoterapeuți integrativi, oameni cărora le-a schimbat viața în bine!

    Pentru mine, ca un feedback personal, pot să spun ca a avut un impact enorm în viața mea faptul că o am ca formator pe Gina! Am învățat foarte multe lucruri noi, care îmi vor folosi în acest domeniu. De asemenea, faptul că dânsa a avut încredere în mine, în potențialul meu, m-a făcut și pe mine să am încredere în mine că pot. Nu pot să spun că viața mea personală de acasă s-a schimbat semnificativ, dar sigur percepția mea asupra vieții s-a schimbat cu totul în acești ani și aleg să văd binecuvântarea din viața mea! Dacă nu ma credeți pe cuvânt, faceți un pas și înscrieți-va în ARPI pentru că aici suntem cu toții ca o mare familie, cu bune și cu rele și sigur avem ce învața unii de la altii! Gina Chiriac, Mulțumesc pentru că exiști în domeniul psihoterapiei integrative și pentru că ai adus în viețile noastre această nouă abordare!

    Oana Lis
  • Pentru mine, întâlnirea cu Asociația Română de Psihoterapie Integrativă și doamna președinte Gina Chiriac înseamnă că mi-am găsit vocația, m-am descoperit în toata splendoarea potențialului și cu toate imperfecțiunile mele, pe care am învatat să le identific, accept și integrez în viața mea personală și în situațiile de psihoterapeut integrativ relațional.

    Modalitățile de a transmite informația din punct de vedere teoretic în cadrul modulelor de învățare sunt așa cum numai un maestru știe să le folosească pentru a deschide setea de cunoaștere a învățăceilor săi, pentru a planta sămânța care se va deschide cu timpul și va rezista în fața ploilor, secetei și agresiunilor semenilor.

    Setea de cunoaștere, redescoperirea a ceea ce simt și am curaj să experimentez, pasiunea de a trăi psihoterapia în aici și acum reprezintă pentru mine DOAMNA GINA CHIRIAC.

    Recunoștința mea, aprecierea și respectul le pot doar schița prin a spune simplu, cu minte și simtire: ,,Mulțumesc, Gina, pentru călătoria plină de sensuri către mine, în care sunt conținută și susținută cu finețe de artizan!"

    Oana Grădinaru
Contact

Pentru orice fel de informații sau stabilirea unei întâlniri vă rugăm să ne contactați.

Start typing and press Enter to search